filme

howling

Howling (하울링, Hawoolling) 2012

un thriller care pare sa fie facut direct pt lansare pe dvd. sau, mai bine zis, un thriller bine facut direct pt lansare pe dvd. in rol principal, Kang-ho Song (sympathy for mr vengeance, memories of murder, bakjwi etc) in costumul unui politist stresat, tata divortat, care vrea sa fie promovat la rang de detectiv. un caz cu un lup-ciine care ataca oameni; o politista nou-venita in sectie, tinara si atragatoare, prilej de glume machiste tot filmul. dar, cum binele invinge, fata le arata in cele din urma ca merita sa vineze criminali alaturi de baieti; sfx-urile usor ingrijoratoare, lupul-fiara/catel-bun are tot timpul aceeasi fizionomie, de ciine de treaba; o cursa buna pe autostrada, in ordinea lup < fata pe motocicleta < politistul in masina, cu niste locatii atit de grafice incit la un moment dat pareau generate pe calculator; + o ploaie de flare-uri; in rest, jocuri actoricesti bune, retinute si eficiente, imagine ok etc. insa, din pacate, fata a fost folosita doar pe post de props atragator, intrucit, in majoritatea scenelor in care apare, nu da dovada de mai multa expresivitate faciala decit ciinele-fiara-dresat-sa-ucida; nu cred ca filmul si-a propus in nici un moment sa fie altceva decit divertisment bine facut, cu nitel sirop. scenele de referinta – cursa pe autostrada si bataia dintre cei doi politisti, la sectie

howling korea

Advertisements
Link
filme, horror

Filme, dar nu mai stiu ce numar era

Gruz 200

rusia, 1984, comuismul bolnavior.

Incepe foarte bine, ca ‘The Texas Chainsaw Massacre’. Noapte, cimp, masina stricata, coliba unde se vinde alcool contrafacut, etc. Urmeaza o crima, un vietnamez, un dialog impregnat de vodca si materialism dialectic, Cetatea Soarelui lui Campanella si iarasi vodca la borcan, toate acestea intr-o ordine aleatorie. Poate suna interesant pe hirtie dar, la locul faptei, vorbele suna chiar ca rostite intr-un borcan gol. Balabanov nu e Tarantino, e doar un rus care a socotit de cuviinta sa atirne niste ocale de vodca la picioarele actiunii, sa inainteze mai greu, pe sapte carari, sase plimbari in padurea narativa. Pina aici, totusi, filmul promitea foarte mult: imagine misto, atmosfera, sentimentul ca, din moment ce eram in rusia comuista a anilor ’84, avea sa se intimple ceva rau.

Din pacate, bunul simt narativ si masura dreapta a lucrurilor sint imbrincite in directii absurde, cotonogite aiurea de dragul socului vizual. Poate pe cei mai slabi de inger ii va convinge ce se intimpla in film, mie mi s-a parut doar ca Balabanov a vrut sa dea cu pumnul in directia comuismului, a unei epoci in care natiunea a dormit si a zamislit monstri. Nimic rau in asta, apreciez si salut efortul, numai ca am ramas cu senzatia ca filmul se pierde: prea multe lovituri aruncate orbeste, incit nu mai stii pe cine vor sa atinga: sistemu’ ticalosit, alcoolu’ care indobitoceste, oamenii insisi, prada unor frici sau interese marunte, etc. Iar cind scenele de scandal se acumuleaza, filmul o ia razna intr-o directie nefericita: ma asteptam de la un moment in altul sa apara si Andrei Chikatilo sa dea si el cu cutitul, sau ca eroina din Thriller sa vina sa puna si ea un pic de sare pe rana. Atunci am fi avut, intr-adevar, un sexploitation altoit peste un revenge flick politic.

Ar fi putut fi un fel de Bad Lieutenant de la est, dar s-a pierdut in stirile de la ora cinci de la ei din rusia. Pacat de atmosfera, de imagine si de prima jumatate de ora din film. Asa cum e, filmul arata ca omu-den-tenechea din Vrajitoru din Oz: straluceste de la distanta, da’ n-are singe-n inima.

Standard
Uncategorized

#5

The Game

Un Fincher pre Fight Club, dar post Se7en. Mi se pare definitoriu pentru genul thriller (ar trebui bagate stills-uri din el in dictionare atunci cind explica pe degete diferenta specifica), nervos, tensionat, bine mestesugit (dupa mine, Fincher ar trebui predat in orice scoala de mestesugari in ale film-making-ului), dar facut, parca, fara suflet. Mi-a placut cel mai putin dintre filmele lui Fincher, pentru ca atitea twists in the plot (mai multe chiar decit la U-turn or that Chandler-inspired Kiss Kiss Bang Bang)mi s-au parut ca ridica totul la miza unei farse enorme sau al unui serial TV, facut sa se joace cu nervii spectatorului. Mi-a lasat impresia asta si pentru ca l-am vazut imediat dupa cel mai bun film al lui Fincher de pina acum, Zodiac. Daca l-as fi vazut la vremea lui, si regizat de, sa zicem, John Woo, probabil l-as fi considerat tatal lor, zmeul zmeilor. Asa, mi s-a parut un thriller foarte OK, de categoria celor pe care Fincher le face si in somn, sau intre doua reclame.

Standard