Pagina 347

The last word might be Canada, probably is, but there’s no way to tell for sure because by then she’s lost in the land of sleep and he is too, and when they go there they never go together, and she is afraid that is also a preview of death, a place where there may be dreams but never love, never home, never a hand to hold yours

Vinyan

Bai, deci m-a dezamagit Vinyan. L-am asteptat atita, avea un sinopsis foarte atragator – facut de un belgian care stie cum sta treaba cu flesh -peddlers si batoanele de ciocolata, locatie cu vino-ncoa’ (sincer, pun botul la orice film cu jungle si plaje, ca o fi The Beach, Lord of the Flies, Rescue Dawn sau Apocalypse Now, dar Redux), un actor bun catre foarte bun – Rufus Sewell – plus o pereche de tite din partea lui Emmanuelle Beart.

Acum, nu ca filmul ar fi prost, dar nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Pacat, incepuse bine, cuplul se dezintegra calm dar sigur, cam ca in Open Water, asa, desi, admit, mai pe repede inainte, sarind din arc narativ in arc narativ, ca sa nu observam burtile din saltea. In fine, cinematografia lush, cum se zice in engleza, verde frumos, cinspe mii de texturi, apoi rosu si alb negru, masini de fum in ochi, sound design apasat (cu un minus pt score) dar crafty, imagini suficient de bizare care te trimit cu gindu’ la ritualurile de initiere  si mortificare din Oceania si Australia, povestite de Mircea chiar el iade; si tot asa.

Dar nu e nici atit de bizar cum il prezenta trailerul, nici atit de horror, nici dus bine pina la capat. E ca un film care se tot pregateste sa inceapa (imi place ritmul asta in filme, dar astept si pay off pe masura), si se termina brusc. Macar, la final, sa ii fi luat Beart la sini pe toti copiii pe care i-a gasit pe insula aia si sa-i alapteze nitel.

Click pe poza pentru trailer – asta daca n-ati vazut deja filmul.

Si, sa nu uit, de miine incep sa recenzez  grozaviile din After Dark Horrorfest III.

Vlad Tepes, videoclip

Am ris tare.

http://vimeo.com/3939888

Filme, dar nu mai stiu ce numar era

Gruz 200

rusia, 1984, comuismul bolnavior.

Incepe foarte bine, ca ‘The Texas Chainsaw Massacre’. Noapte, cimp, masina stricata, coliba unde se vinde alcool contrafacut, etc. Urmeaza o crima, un vietnamez, un dialog impregnat de vodca si materialism dialectic, Cetatea Soarelui lui Campanella si iarasi vodca la borcan, toate acestea intr-o ordine aleatorie. Poate suna interesant pe hirtie dar, la locul faptei, vorbele suna chiar ca rostite intr-un borcan gol. Balabanov nu e Tarantino, e doar un rus care a socotit de cuviinta sa atirne niste ocale de vodca la picioarele actiunii, sa inainteze mai greu, pe sapte carari, sase plimbari in padurea narativa. Pina aici, totusi, filmul promitea foarte mult: imagine misto, atmosfera, sentimentul ca, din moment ce eram in rusia comuista a anilor ‘84, avea sa se intimple ceva rau.

Din pacate, bunul simt narativ si masura dreapta a lucrurilor sint imbrincite in directii absurde, cotonogite aiurea de dragul socului vizual. Poate pe cei mai slabi de inger ii va convinge ce se intimpla in film, mie mi s-a parut doar ca Balabanov a vrut sa dea cu pumnul in directia comuismului, a unei epoci in care natiunea a dormit si a zamislit monstri. Nimic rau in asta, apreciez si salut efortul, numai ca am ramas cu senzatia ca filmul se pierde: prea multe lovituri aruncate orbeste, incit nu mai stii pe cine vor sa atinga: sistemu’ ticalosit, alcoolu’ care indobitoceste, oamenii insisi, prada unor frici sau interese marunte, etc. Iar cind scenele de scandal se acumuleaza, filmul o ia razna intr-o directie nefericita: ma asteptam de la un moment in altul sa apara si Andrei Chikatilo sa dea si el cu cutitul, sau ca eroina din Thriller sa vina sa puna si ea un pic de sare pe rana. Atunci am fi avut, intr-adevar, un sexploitation altoit peste un revenge flick politic.

Ar fi putut fi un fel de Bad Lieutenant de la est, dar s-a pierdut in stirile de la ora cinci de la ei din rusia. Pacat de atmosfera, de imagine si de prima jumatate de ora din film. Asa cum e, filmul arata ca omu-den-tenechea din Vrajitoru din Oz: straluceste de la distanta, da’ n-are singe-n inima.

Open Water

The Blairwitch Project sub apa, direct.
Tot low budget, tot cu putine personaje, tot terorist.

Sincer, l-am tot ocolit o vreme, ca ma deranja imaginea aia urita pe digital (ce sa ceri mai mult de la un dsr 150, 9 songs e exceptia fericita), dar m-a prins. Scurt, la obiect, jap, jap, te-a lasat lat.

Si cind zic ca te lasa lat nu ma refer la punch line-uri. Pur si simplu, Open Water e atit de slut, de negru si de nemilos, incit simt nevoia sa il ocolesc si dupa vizionare, cam cum am facut cu Wolf Creek intr-o perioada.

E produsul indie absolut: facut cu doi lei si cu un skeleton crew, in conditii extreme, apoi a facut valuri si a rupt bot office-uri.