Gomorra

Raw as fuck.
N-am mai vazut ceva atit de gritty si brutal si realist de multa vreme. Si cu un simt al coloanei sonore impecabil: muzica intra scurt si cit trebuie intr-un film altfel auster ca sound design: doua manele italienesti, o bucata house si un Massive Attack. Are ceva de film rumunesc pe bani putini in el – cadre balabanite, lungi, desi pe unele le suspectez de steadycam – dar se debaraseaza instant de comparatie prin  compozitii incadrate ca la carte si un milion de alte chestii.  Mai bine zis, are un suflu puternic latino, si-i bagam aici si pe brazilieni, si pe mexicani, si pe filmele lor gun ho. Multi actori neprofesionisti, niste locatii iti lasa ochiu’ apa, mafioti sicilieni ca niste tigani burtosi (sau era un semn de egal pe acolo?), nimic din glam-ul lui Scorsese, dar acelasi singe fierbinte si trigger happy. And them plottin’ and schemin’ greasy ball mobsters.

Asa incit ma vad nevoit sa ma repet: cind vad si eu un film romanesc la fel de bun, pe o tema la fel de interlop-suburbana? N-avem si noi tiganii nostri davisti? Curvele in trening? Tarani din Moldova care-si dau cu sapa in cap dupa ce-si violeaza porcii din curte si bunica din casa? Hai ca putem si noi jeg. Sau hai ca doar jeg putem.

Pina una alta, Gomorra e la ani lumina distanta de tot ce poate cinemaul romanesc.  L-am vazut de vreo 3 ori pina acum si mai tre’ sa il vad de vreo 997 de ori. Recomandat tutulor baietilor care simte la fel ca mine.