Ia plîngi un pic

Replica asta din Boogie n-are cum să nu îţi sune înfiorător de familiară. Poate ai zis-o şi tu, cîndva, la nervi sau într-o dispută în cuplu. La fel cum, pe la 4-5 dimineaţa, prietenii beţi ţin să te pupe şi să te îmbrăţişeze. La fel cum o discotecă, din loc al pierzaniei, poate să ajungă un loc de care anii adunaţi în cîrcă te-au rupt complet, un spaţiu pe care îl regăseşti străin şi de care nu te mai ţine nici măcar mersul după pizde.

Cam ăsta e filmul Boogie – tricoul ăla cu Sepultura pe care nu l-ai mai purtat din liceu şi pe care îl găseşti odată din întîmplare şi vezi că nu ţi se mai potriveşte. Continuu să cred acelaşi lucru pe care l-am presimţit încă dinainte de a vedea filmul – că e un film de băieţie, fără a fi misogin, (cine zice asta e un dobitoc) şi că numai băieţii îl simt aşa cum trebuie. E filmul românesc cu care relaţionez cel mai mult, chiar dacă n-am treizeci şi ceva de ani şi chiar dacă nu merg cu familia la Neptun şi Olimp, de 1 mai. E făcut atît de bine pe croiala mea încît sînt invidios că nu l-am făcut eu. Şi e primul film românesc la care zic asta . Nu zic nimic de dialogurile foarte bune – dar atît de diluat traduse în engleză, şi să nu-mi ziceţi că nu puteau fi traduse mai bine, că vă recomand un traducător imediat – pentru că dialoguri foarte bune scriu şi eu, sau de jocul actorilor (Bucur mi se pare în cel mai bun rol al lui de pînă acum), ci mood-ul general al filmului.  Zic dereplica lui Brănescu’, s-a dus pe pulă şi Întîi Maiu’ ăsta, ca un duh al tinereţii scăpat  din sticla de Cotnari sau Fetească sau ce pula mea beau ei acolo, că nimeni nu ştie, fratre, cînd se duc, anii unde se duc.

O observaţie finală legată de anatomia cuplului: dacă Marinca e capul lucid iar Bucur braţul care pune pîine pe masă, mi-ar fi plăcut ca ea să nu fie atît de, vorba filmului, nevastă, încă de la început. Adică, sînt nişte momente şi replici de-ale ei pe la început cînd îţi cam vine să îi zici ‘da’ mai dă-te şi-m pula mea, că prea comentezi aiurea’. Nu-i mare problemă, însă, îşi revine pe parcurs, ca boxerul din bătaie, în meciul conjugal din camera de la vilă, care mi se pare cel mai intens moment pe care l-am văzut vreodată în vreun film românesc. Excelent filmul, bravo, Muntene, bravo Lucaciule, pentru imaginea aia de vedere cu Salutări de pe Litoral, primăvara lu’ 95, toamna 2008. Cine zice că voi sînteţi buni doar să faceţi publicitate, pentru că nu faceţi filme de dramă şi suspin social, să-mi mămînce mie pula.

Gomorra

Raw as fuck.
N-am mai vazut ceva atit de gritty si brutal si realist de multa vreme. Si cu un simt al coloanei sonore impecabil: muzica intra scurt si cit trebuie intr-un film altfel auster ca sound design: doua manele italienesti, o bucata house si un Massive Attack. Are ceva de film rumunesc pe bani putini in el – cadre balabanite, lungi, desi pe unele le suspectez de steadycam – dar se debaraseaza instant de comparatie prin  compozitii incadrate ca la carte si un milion de alte chestii.  Mai bine zis, are un suflu puternic latino, si-i bagam aici si pe brazilieni, si pe mexicani, si pe filmele lor gun ho. Multi actori neprofesionisti, niste locatii iti lasa ochiu’ apa, mafioti sicilieni ca niste tigani burtosi (sau era un semn de egal pe acolo?), nimic din glam-ul lui Scorsese, dar acelasi singe fierbinte si trigger happy. And them plottin’ and schemin’ greasy ball mobsters.

Asa incit ma vad nevoit sa ma repet: cind vad si eu un film romanesc la fel de bun, pe o tema la fel de interlop-suburbana? N-avem si noi tiganii nostri davisti? Curvele in trening? Tarani din Moldova care-si dau cu sapa in cap dupa ce-si violeaza porcii din curte si bunica din casa? Hai ca putem si noi jeg. Sau hai ca doar jeg putem.

Pina una alta, Gomorra e la ani lumina distanta de tot ce poate cinemaul romanesc.  L-am vazut de vreo 3 ori pina acum si mai tre’ sa il vad de vreo 997 de ori. Recomandat tutulor baietilor care simte la fel ca mine.

Histery Channel – TV Ident

Am ris copios la asta, cind vedem un promo asa si in Romania?

electro la MOFFOM

Dupa cum ziceam intr-un mesaj anterior,  electro merge luna asta la un alt festival destinat documentarelor axate pe muzica, la MOFFOM (Music on Film Film on Music) in Praga.