Tempora, de Mircea Mocanu, Foto Exhibit

Luni, 30 Iunie, ora 1900, libraria Carturesti. Daca nu veniti, sa nu va mai prind pe blog.

Doi artijti cu nume imposibile:

Ghislain Poirier, domnul cu bass-ul abraziv, si Thibaut Duverneix, domnul cu coregrafia

Al doilea video de pe No Ground Under, scos sub labelul Ninja Tune.

Teaser

http://vimeo.com/1148248

Here come the party breakers

oh the times, oh the morals. seemingly, my mature-themed graduation film was deemed too explicit for its own good. they decided to ban it from entering any film festivals, they think it’s bad and not worthy, yadda yadda. basically, they won’t touch it with a 10-foot pole. why? we no longer in 1984, pun intended. besides, the short ain’t that bad. admittedly gratuitous in tone, it’s just a film, neither disturbing, nor violent.

anyways, im starting to link away. if i aint allowed to show it, this is the least i can do about it.

Deci, un fleac, m-au ciuruit

1. Se pare că comisia de dişiplină din cadrul şcolii a considerat prea harcorel, gălăgios şi vulgar filmul doi_gabori_din_localitate_si_o_bagaboanta.avi, astfel încît au decis să îl claseze departe de ochii lumii şi să nu îi facă nici copie standard. E greu, a fost mereu, da’ nu ca azi. Jos cenzura etc.

2. Ce s-a mai fost vizionat:

Bring Me the Head of Alfredo Garcia - o fi Peckinpah the illest meanest gun lovin badass, cu personaje  trigger-happy şi un mesaj belicos, camuflat la oha în predici anti-violenţă ,  dar ma aflu un om al timpurilor  pe fugă  si  vreau să vad mai mult dinamism intr-o poveste cu vinatori de recompense,  gun trotting badasses, mexicani mustăcioşi şi fete neprihănite. Nu e rău deloc, dar mi se pare datat şi prea molcom for its own sake. Ca atare prefer, în continuare, Straw Dogs.

True North – He splices the ropes and he sets the sail/ While southwards he roams to the home of the whale. Niste scotieni umblau pe mare intr-o barca. O, tu, casa a pestelui, cum ii pui tu la incercari pe bravii mateloti. Apoi marinarii decid sa se incarce cu un container cu chinezi, pe care sa ii treaca fraudulos granita. Pe final,  o mare vorba spusa la necaz de Peter Mullan, in timp ce viziona un porno cu asiatice: filmele astea, in care joaca actori cu pula mare, sint filmate de unii cu pula mica, ca sa se uite la ele unii cu pula mijlocie.

His Big White Self – sint fanul lui Broomfield, inteleg ca documentaristii sint, intr-un fel, un soi de beat reporters, da-i cu acelasi subiect pina il umpli de singe, dar aici si apartheidul, si dictatorul in dizgratie Eugene Terre Blanche (ca-n El otono del patriarca, asea) si toata insistenta lui Broomfield mi s-au parut cam lipsite de miez si miza. E un sequel la The Leader, His Driver… din care, cel mai misto lucru, e doar titlul.

Myrin – Islanda, pelicula Fuji face ravagii in albastru, atmosfera aia periculoasa de tinut unde bate soarele de prea putine ori pe an, dar o poveste asa de incilcita si impiedicata, cu un surprinzator si dezamagitor touch de one-hour drama sedusa si abandonata de policier,  incit joaca la nivel de Liga I.

Te Doy Mis Ojos – daca intelegi asta, pe muzica lor poti sa-ti bati nevasta. Imedebe SRL zice ca: Male Full Frontal Nudity | Art Museum | Church | Wife Beater | Female Nudity. E suparat filmul, nu atit de suparat ca Nil By Mouth, iar violenta e mai degraba de ordin psihic decit fizic. In cea mai intensa secventa a filmului, sotia se scapa pe ea.

Hallam Foe – direct de la autorul lui Young Adam, voyeurism, sex, copii fugiti de-acasa si, perfect justificabil, un balet fotografic spectaculos cu long lenses (asta ca sa rimeze cu scoptophilia si umblatul pe acoperisuri).

Margot at the Wedding – portret de familie disfunctionala. Autor, Baumbach, care a percutat eficient cu The Squid and the Whale, se imblinzeste putin, spre nenorocul filmului. Si Nicole Kidman stie meciul, Jennifer Jason Leigh, Jack Black, etc, dar supararile si intimplarile lor sint mici in marea schema a lucrurilor, fara sa capete dimensiunile fantastice ale studiului Luptei Calamarului cu Balena…

London to Brighton – wicked!