#3

Running with Scissors

Quirky scrie pe imdb, queerky zic si eu. Un filmulet nevrotic, cu un doctor psiholog – Carl Cox, the Patriarch – inzestrat cu un masturbatorium in cabinetul de lucru; cu o sotie domestica care maninca biscuiti pentru ciini in timp ce se uita la filme horror vechi; o fata mare care isi tine o saptamina motanul, Freud, sub un cos de rufe – fara apa, fara mincare, pina cind acesta moare; vreo doi homosexuali, citeva lesbiene, poetry reading sessions de tip: (Neil Bookman: “The Angry Nun” by Neil Bookman: “Bitch! Whore of Jesus! Dressed in black, you do not bleed, like a woman should bleed between the legs! But with your ruler, your crucifix of hatred, you strike my tender flesh! I bleed for you! Oh, mother.” And then I-I ran out of ink.) Pe corabie s-au strins prea multi nebuni si, in consecinta, filmul mi s-a parut nitel cam strident, dar umorul si neobrazarea il salveaza. Si, mai ales, dincolo de asta, prestatiile unor actori carora le-a placut sa se joace, serios, de-a nebunia: Carl Cox, Annette Bening, Gwyneth Paltrow, Alec Baldwin, etc. Asezati-l undeva intre un teanc de reviste porno, Happiness si Biblie.

Los lunes al Sol

Un film despre disponibilizarea muncitorilor de pe un santier naval, facut fara mizeria si incrincenarea filmelor est europene. Un film sensibil, cu oameni necajiti – patru prieteni, condusi de Javier Bardem, sub o barba si o burta de nerecunoscut – si nevoile lor: de a-si turna in cap pina nu mai stiu de ei; de a sti ca sotiile inca ii iubesc; de a-si vopsi parul cu vopseluri de femei, atunci cind incaruntesc. Filmul vorbeste prin gura lor de rezistenta unei clase, dar tonul socialist din el e atit de mild, 3 in 1 cu zahar si lapte, incit nu iti face gura punga. Nu sint un mare fan al realismului si, in nici un caz, al filmelor romanesti cazute in genunchi si cu miinile intinse la cersit, in timp ce ne spun o poveste. Am facut comparatia intre filmul asta si filmele romanesti doar pentru ca, tematic, ar putea vorbi o limba comuna. Numai ca filmele romanesti ramin un dialect exotic (pentru straini, in nici un caz pt mine) in timp ce un film ca Los Lunes al sol vorbeste deja in esperanto. Si, daca mai aud despre dialoguri bine scrise in cacatul ala romanesc premiat la Cannes, nu pot sa nu compar, iarasi, cu filmul spaniol, care isi permite sa vorbeasca despre fotbal, sirene, antipozi, gemeni, lumi cu fundul in sus, intr-un mod eclectic, organic si firesc.

PS: Daca scuturati bine filmul, o sa va cada si citeva bucati de Kaurismaki din el. Asta e inca un motiv sa imi placa foarte mult Los lunes al sol.