A fost acum vreo luna la un festival din Grecia unde a facut domnijoarele sa suspine duios si pre domnisori sa le ia pe dupa umeri sa le invite, consolator, la dans. Acolo, in sala de proiectie.

Adica la ei, acolo, la laponi. In tara lui Amorphis, daca stiti despre ce vorbesc. Deci al 7-lea festival la care merge filmul asta facut cu pasiune, favors asked, prieteni -carora le multumesc inca o data pentru miinile de ajutor -, merdenele si mandarine (d-alea de 800w, cred).

Fara lumini, fara camera, cu un regizor (James Frost), un asistent, iar de restul tehnicieni, un scanner 360 grade si calculatoare. Un promo pentru o trupa care nu ma da (si nici nu m-a dat vreodata) pe spate, dar care merita urmarita atunci cind cocheteaza cu data visualization si 3D-urile si cum s-or mai numi sefeurile astea.

In curind, o sa ajunga calculatoarele astea sa tasteze in locu’ nostru. Dread the A.I.

Luni, 30 Iunie, ora 1900, libraria Carturesti. Daca nu veniti, sa nu va mai prind pe blog.

Ghislain Poirier, domnul cu bass-ul abraziv, si Thibaut Duverneix, domnul cu coregrafia

Al doilea video de pe No Ground Under, scos sub labelul Ninja Tune.

http://vimeo.com/1148248

oh the times, oh the morals. seemingly, my mature-themed graduation film was deemed too explicit for its own good. they decided to ban it from entering any film festivals, they think it’s bad and not worthy, yadda yadda. basically, they won’t touch it with a 10-foot pole. why? we no longer in 1984, pun intended. besides, the short ain’t that bad. admittedly gratuitous in tone, it’s just a film, neither disturbing, nor violent.

anyways, im starting to link away. if i aint allowed to show it, this is the least i can do about it.

1. Se pare că comisia de dişiplină din cadrul şcolii a considerat prea harcorel, gălăgios şi vulgar filmul doi_gabori_din_localitate_si_o_bagaboanta.avi, astfel încît au decis să îl claseze departe de ochii lumii şi să nu îi facă nici copie standard. E greu, a fost mereu, da’ nu ca azi. Jos cenzura etc.

2. Ce s-a mai fost vizionat:

Bring Me the Head of Alfredo Garcia - o fi Peckinpah the illest meanest gun lovin badass, cu personaje  trigger-happy şi un mesaj belicos, camuflat la oha în predici anti-violenţă ,  dar ma aflu un om al timpurilor  pe fugă  si  vreau să vad mai mult dinamism intr-o poveste cu vinatori de recompense,  gun trotting badasses, mexicani mustăcioşi şi fete neprihănite. Nu e rău deloc, dar mi se pare datat şi prea molcom for its own sake. Ca atare prefer, în continuare, Straw Dogs.

True North - He splices the ropes and he sets the sail/ While southwards he roams to the home of the whale. Niste scotieni umblau pe mare intr-o barca. O, tu, casa a pestelui, cum ii pui tu la incercari pe bravii mateloti. Apoi marinarii decid sa se incarce cu un container cu chinezi, pe care sa ii treaca fraudulos granita. Pe final,  o mare vorba spusa la necaz de Peter Mullan, in timp ce viziona un porno cu asiatice: filmele astea, in care joaca actori cu pula mare, sint filmate de unii cu pula mica, ca sa se uite la ele unii cu pula mijlocie.

His Big White Self - sint fanul lui Broomfield, inteleg ca documentaristii sint, intr-un fel, un soi de beat reporters, da-i cu acelasi subiect pina il umpli de singe, dar aici si apartheidul, si dictatorul in dizgratie Eugene Terre Blanche (ca-n El otono del patriarca, asea) si toata insistenta lui Broomfield mi s-au parut cam lipsite de miez si miza. E un sequel la The Leader, His Driver… din care, cel mai misto lucru, e doar titlul.

Myrin - Islanda, pelicula Fuji face ravagii in albastru, atmosfera aia periculoasa de tinut unde bate soarele de prea putine ori pe an, dar o poveste asa de incilcita si impiedicata, cu un surprinzator si dezamagitor touch de one-hour drama sedusa si abandonata de policier,  incit joaca la nivel de Liga I.

Te Doy Mis Ojos - daca intelegi asta, pe muzica lor poti sa-ti bati nevasta. Imedebe SRL zice ca: Male Full Frontal Nudity | Art Museum | Church | Wife Beater | Female Nudity. E suparat filmul, nu atit de suparat ca Nil By Mouth, iar violenta e mai degraba de ordin psihic decit fizic. In cea mai intensa secventa a filmului, sotia se scapa pe ea.

Hallam Foe - direct de la autorul lui Young Adam, voyeurism, sex, copii fugiti de-acasa si, perfect justificabil, un balet fotografic spectaculos cu long lenses (asta ca sa rimeze cu scoptophilia si umblatul pe acoperisuri).

Margot at the Wedding - portret de familie disfunctionala. Autor, Baumbach, care a percutat eficient cu The Squid and the Whale, se imblinzeste putin, spre nenorocul filmului. Si Nicole Kidman stie meciul, Jennifer Jason Leigh, Jack Black, etc, dar supararile si intimplarile lor sint mici in marea schema a lucrurilor, fara sa capete dimensiunile fantastice ale studiului Luptei Calamarului cu Balena…

London to Brighton - wicked!

El aura

Tin minte ca a fost prezentat intr-un an la festivalul de filme din CJ, in competitia oficiala. Nu l-am vazut atunci, habar n-am de ce. Cred, de altfel, ca nici juriul nu s-a uitat cu atentie, altfel nu imi explic de ce nu a primit nici un premiu. Sau, ma rog, astea sint gusturile festivalurilor romanesti, poti sa te caci in ele? Eu zic ca da, da’ asta e cu totul alta disputie.

‘El aura’ e un neo noir-cum-heist movie care, cu putin mai multa rabdare, s-ar fi cocotat in liga unde conduce Michael Mann: originalitate, stil, tinuta vizuala la patru ace, personaje memorabile (din care, unele, cu conduita morala la subsol, c-asa e dat in cartile genului) imagine de luxe, atmosfera, bang bang, etc. Acum, fiind un film latino-american (argentinian, mai exact), nu e atit de realist ca, sa zicem, Miami Vice, dar se apropie mai mult de Collateral (mai tineti minte poiemu’ ala nocturn-urban in hi-def) ca stare. Aluneca in poezie, putina mistica a epilepsiei, apoi vinatoarea ca ritual de trecere masculin, animale totem, jaful si crima perfecta si tot asea.

Un moment m-a deranjat derapajul narativ: acela cind personajul principal vede intii cu ochii mintii, apoi la modul propriu, o confruntare cu arme intre politisti si raufacatori. Si m-a deranjat pentru ca, in rest, filmul e scris foarte inchegat, cu zvircoliri si noduri in siretul narativ, mai ales catre final. Are singe, are impuscaturi, are infractori, paduri pline da mister (s-a strigat Insomnia si n-am auzit eu ecoul?) si cazinouri (cam ca Intacto, asa), are soti abuzivi si meserii ingrate, ca cea de taxidermist, apucaturi rele si dialoguri bune. Un film cum n-or sa poata face taranii din Romania nici d-acu’ in 365 de ani, un neo noir, adica.

In alte posturi, vor urma, in ordinea spatiului de pe hard: un film islandez cu crime, unul scotian cu pescari, unul englezesc cu trafic de carne vie (nup, nu Sex Traffic) si, in cele din urma, un film mare cit un DVD, un documentar despre Lisa Gerrard pe care il cautam de circa juma’ de veac.